7 Martie 2018

Opera Naţională Bucureşti lansează primul film de prezentare al instituţiei

Cu o activitate de peste 96 de ani dedicată artei lirice, Opera Naţională Bucureşti lansează primul film de prezentare al instituţiei,  realizat de Sebastian Bucur.
https://www.youtube.com/watch?v=Msso_EMS0Ak

Opera Naţională Bucureşti se află în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Trupa lirică bucureşteană s-a lansat la 8 mai 1885, dar instituţionalizarea acesteia şi implicit crearea Operei Române a avut loc în anul 1921.

După o perioadă de câteva decenii de funcţionare în clădirea unor teatre dramatice sau lirice ale timpului, în anul 1953 a fost inaugurat actualul sediu al Operei.

În 2006, ca urmare a iniţierii unui act normativ prin care au fost statutate organizarea şi funcţionarea specifice instituţiei, prima scenă lirică a ţării a primit titulatura de Opera Naţională Bucureşti (ONB). Opera Naţională Bucureşti este subvenţionată de la bugetul de stat.

Opera Națională București și-a câștigat prestigiul de-a lungul timpului aducând în prim plan publicului nume strălucite de soliști, dirijori, balerini, scenografi și regizori. Dintre artiștii români de operă care s-au afirmat inclusiv pe cele mai mari scene ale lumii amintim doar câteva nume: Elena Cernei, Magda Ianculescu, Ion Buzea, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaș, Octav Enigărescu, Arta Florescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Marina Krilovici, Iolanda Mărculescu, Victoria Bezetti, Valentin Teodorian, Ladislau Konya, Maria Slătinaru Nistor, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Eduard Tumagian, Constantin Gabor, Vasile Martinoiu, Silvia Voinea ș.a.

Interpreții români au devenit renumiți peste hotare, mulți dintre ei fiind deținătorii unor importante premii la concursurile internaționale de canto de la Toulouse, Geneva, Montreal, Sofia, Rio de Janeiro, Moscova, Leipzig, Munchen, Salzburg și Barcelona.

În domeniul baletului, printre cele mai renumite nume din palmares figurează  Floria Capsali , IrinelLiciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Sergiu Ștefanschi, Magdalena Popa, Ileana Iliescu, Gheorghe Iancu, Elena Dacian, Marinel Ștefănescu, IoanTugearu ș.a.

Înrepertoriul Operei Naționale București se regăsesc titluri de opera și balete celebre precum „Nuntalui Figaro”, „Don Giovanni”, „Così fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart; „Nabucco”, „Aida”, „La Traviata”, „Bal Mascat”, „Rigoletto” de Giuseppe Verdi; „La Bohème”, „Madama Butterfly”, „Turandot” de Giacomo Puccini; „Carmen” de Georges Bizet; „EvgheniOneghin” de PiotrIlici Ceaikovski „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti; „Bărbierul din Sevilla” de Gioacchino Rossini; „Fidelio” de Ludwig van Beethoven; „Faust” de Charles Gounod; „O scrisoare pierdută” de Dan Dediuși, respectiv, „Giselle”, „Corsarul” de Adolphe Charles Adam; „Baiadera”, „Don Quijote” de Ludwig Minkus „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev; „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski; „Amorul Vrăjitor – Tricornul” de Manuel de Falla; „Iubire nesfârșită (Opus 73) –Le Sacre du Printemps” de Ludwig van Beethoven - Igor Stravinskyși „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug.

Biletele se găsesc la http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti.
 

+
-