21 Ianuarie 2016

Bucureşti, un loc de iubit: Teatrul Naţional

Istoria Teatrului Naţional din Bucureşti începe acum mai bine de 180 de ani când cărturarii Ţării Româneşti lansează ideea unei scene naţionale. Proiectul îi aparţine arhitectului catalan Xavier Villacrosse, pe atunci arhitect-şef al oraşului, iar clădirea în stil baroc este finalizată după Unirea Principatelor Române, fiind amplasată pe Podul Mogoşoaiei, viitoarea Cale a Victoriei.

Gheorghe Bibescu considera clădirea Teatrului în orașul Bucureștilor ca fiind „un lucru care privește nu numai la folosul acestui oraș, dar a totului neamului Românesc, prin influența izbăvitoare ce va avea atât asupra bunelor năravuri, cât și asupra desăvârșirii limbii Naționale și dezvoltării literaturii Românești”. În loc să fie izbăvitoare însă, clădirea a fost şi încă este controversată.

Dar să incepem istoria cu spectacolul inaugural din 1852: „Zoe sau Amantul împrumutat”, vodevil cu cântece. După aproape un secol de spectacole, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aviația germană a executat o misiune de distrugere a Palatului Telefoanelor, bomba ratând ținta și căzând pe Teatrul Național. Fosta clădire a Teatrului Național, după Primul Război Mondial Terenul vechiului Teatru Naţional a rămas viran până în anii 1990, când s-a construit acolo actualul Hotel Novotel. Intrarea în hotelul de lângă Palatul Telefoanelor reproduce faţada fostului teatru în stil baroc.

Au trecut câţiva zeci de ani, timp în care Teatrul Naţional şi-a desfaşurat actvitatea în diferite săli existente. În anii ’70 mai marii vremii resping ideea refacerii teatrului pe Calea Victoriei astfel încât noua clădire a Teatrului Naţional se ridică în Piaţa Universităţii, odată cu Hotelul Intercontinental. Este inaugurat în decembrie 1973, proiectul aparţinând unei echipe mari de arhitecţi, din care în final au fost aleşi arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, Pimsi Bordenache, iar structura de rezistență a fost semnată de inginerul Alexandru Cișmigiu.

Deşi forma clădirii le-a amintit multora de „Pălăria lui Caragiale”, sursa de inspiraţie au constituit-o bisericile pictate din nordul Moldovei – spune arhitectul Romeo Belea. Alţii sunt de părere că forma aduce izbitor cu celebra Capela Ronchamp a lui Le Corbusier. Din punctul meu de vedere cornişa accentuată aminteşte si de geniul lui Le Corbusier, dar şi de bisericile moldoveneşti – geniul românesc, acoperind şi protejând simbolic actul cultural românesc, sau ceea ce ar trebui să fie biserica artei spectacolului: Teatrul Naţional.

Clădirea concepută de echipa lui Horia Maicu a fost remarcabilă la vremea ei, cu o expresie care se înscria în modernismul anilor '60. Forma clădirii nu amintea însă de o "casă" în sens clasic, şi asta deranja teribil familia Ceauşescu, împreună cu personalitatea aparte a arhitectului Horia Maicu. Din aceste cauze, Ceuşescu a cerut remodelarea cladirii. „Recarosarea”" îi aparţine arhitectului Cezar Lăzărescu care a înlocuit modernismul clădirii originale, realizat în materiale de calitate, cu elemente pseudo-clasicizante, tipice anilor în care s-a construit Casa Poporului. S-a realizat astfel acoperirea întregului teatru cu o faţadă de tip coreean, în greutate de 1500 de tone, care se sprijinea 70% pe parcarea subterană de la Intercontinental. După Revoluţie, multe voci au cerut revenirea la forma iniţială şi ideea a prins contur în 2002 când un studiu seismic a demonstrat că structura de rezistenţă a fost slăbită de „carcasa” adăugată de Ceauşescu. Teatrul avea nevoie de consolidare.

Arhitectul Romeo Belea se întoarce în timp în 2012 şi o ia de la capăt cu o clădire pe care destinul şi oamenii au tot dărâmat-o. Este un caz cel puțin special ca un autor de clădire transformată să fie în egală măsură, după zeci de ani, autorul proiectului de revenire la forma inițială. „Este prima demolare pozitivă a unui edificiu comunist de tristă amintire”, declară Ion Caramitru. TNB este acum, după renovare şi eliminarea traumelor comuniste teatrul cu cele mai multe săli din lume într-o singură construcţie: aici funcţioneaza nu mai putin de 7 săli, includem Sala în Aer Liber, o sală transformabilă situată pe capacul Sălii Mari, alături de cafeneaua inclusă. „TNB nu e un simplu teatru, ci un loc cultural, în care, de dimineaţa şi până seara târziu vor fi deschise expoziţii, cafenele, sau locuri de socializare” – afirma arh. Romeo Belea.
_

Printre personalitățile vremii care s-au aflat la conducerea Naționalului se numără: Costache Caragiale (primul director), Matei Millo, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Grigore C. Cantacuzino, I.L. Caragiale, Ion Bacalbașa, Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Radu Beligan, Andrei Șerban.